Procedurile de insolvabilitate și retragerea din afacere

Procedurile de insolvabilitate și retragerea din afaceri

Dacă întâmpini dificultăți financiare, poate fi necesar să te familiarizezi cu procedurile de insolvabilitate și cu strategiile de retragere. 

Procedurile de insolvabilitate

Procedura de insolvabilitate reprezintă un set de acțiuni și măsuri prin care trece debitorul. După o perioadă inițială de observație, debitorul trece în procedură de Restructurare sau în faliment. Intentarea unui proces de insolvabilitate presupune existenţa unui temei general sau special. Temeiul general de intentare a unui proces de insolvabilitate constă în incapacitatea de plată a debitorului. Temeiul special de intentare a unui proces de insolvabilitate constă în supraîndatorarea debitorului în cazul în care acesta este persoană juridică responsabilă de creanţele creditorilor în limitele patrimoniului său. În situațiile demai sus, procedura de insolvabilitate începe odată cu depunerea cererii introductive de către debitorul insolvabil, în instanța de insolvabilitate (Judecătoria Chișinău, sediul Central (Botanica) în cazul în care sediul este în Chișinău, sau în oricare din instanțele de fond teritoriale corespunzător sediului) în situația în care afacerea se află în incapacitatea de a își onora obligațiile de plată.

Procedura de insolvabilitate începe odată cu depunerea cererii introductive în situația în care întreprinderea se află în stare de insolvabilitate. Stare de insolvabilitate, la rândul său, reprezintă o situație financiară a debitorului caracterizată prin incapacitatea de a își onora obligațiile de plată. Astfel, dacă debitorul nu este în stare de a îşi executa obligațiile pecuniare scadente (inclusiv obligațiile fiscale), urmează a fi parcursă o procedură, în urma căreia va fi inițiată insolvabilitatea și se va stabili dacă afacerea poate fi redresată.

Legea insolvabilității prevede 2 temeiuri pentru a fi intentată procedura de insolvabilitate:

- general, în situația incapacității de plată a debitorului;

- special, în situația supra-îndatorării debitorului, caz în care se pune accent pe rebalansarea afacerii, cu orientarea spre restructurarea acesteia.

Procedura de restructurare

Procedura de Restructurare reprezintă una dintre procedurile procesului de insolvabilitate care se aplică debitorului și care presupune întocmirea, aprobarea și implementarea unui plan complex de măsuri în vederea remedierii financiare și economice a debitorului și pentru achitarea datoriilor acestuia conform programului de plată a creanțelor. Procedura de Restructurare este aplicată de către instanța de judecată, în baza unei hotărâri luate la adunarea creditorilor (din momentul admiterii cererii introductive spre examinare, creditorii nu mai pot solicita debitorului executarea creanțelor în mod individual. Toate acțiunile împotriva debitorului sunt exercitate în numele creditorilor de către adunarea creditorilor. Mai mult ca atât, printre atribuțiile adunării creditorilor, acesteia îi revine și aprobarea planul de restructurare a acestuia a debitorului insolvabil).

Odată cu începerea restructurării, instanța de judecată va aplica suspendarea executării tuturor obligațiilor pecuniare și va numi un administrator provizoriu, scopul principal al căruia va fi supravegherea afacerii.

Dacă la adunarea creditorilor nu s-a întrunit numărul necesar de creditori cu drept de vot sau nu a fost reprezentată suma necesară de creanțe, adunarea creditorilor se va convoca repetat. Data convocării repetate a adunării creditorilor se stabilește de cei prezenți și nu va fi mai devreme de 7 zile și nu mai târziu de 15 de zile de la data la care a fost fixată adunarea care nu și-a ținut lucrările.

Restructurarea afacerii poate include:

• restructurarea operațională și/sau financiară a afacerii;

• restructurarea corporativă prin modificarea structurii de capital social;

• restrângerea activității prin lichidarea unor bunuri din patrimoniul debitorului.

După inițierea procedurii de restructurare, urmează a fi aprobat planul procedurii de restructurare, care va cuprinde perspectivele de redresare în raport cu posibilitățile şi cu specificul activității întreprinderii, cu mijloacele financiare disponibile şi cu cererea pieței față de oferta afacerii, precum și un program de stingere a creanțelor sub forma unui tabel de creanțe și termenele de stingere a acestora.

În practică, planul procedurii de Restructurare poate fi propus de către:

— debitor, odată cu depunerea de către acesta a cererii introductive în insolvabilitate sau a referinței la cererea introductivă depusă de un alt subiect sau printr-o cerere expresă în acest sens (depusă în instanța de judecată până la momentul în care instanța de judecată urmează să hotărască asupra tipului procedurii de insolvabilitate ce va fi urmat);

— administratorul insolvabilității, care este numit sau aprobat de către instanțe de insolvabilitate, poate propune, la cererea adunării creditorilor sau a comitetului creditorilor, ori din proprie inițiativă, redresarea debitorului în baza unui plan;

— autoritățile administrației publice centrale sau locale, în situația insolvabilității întreprinderilor de importanță vitală pentru economia națională;

— adunarea creditorilor sau comitetul creditorilor, în situația în care alți subiecți nu au propus planul procedurii de restructurare. 

Planul procedurii de Restructurare urmează a fi votat de către adunarea creditorilor (numai de către creditorii ale căror creanţe au fost validate şi incluse în tabelul definitiv al creanţelor) și confirmat de către instanța de judecată. Creanțele și drepturile creditorilor și ale celorlalte părți interesate sunt modificate conform prevederilor planului. Din momentul confirmării planului, debitorul reintră în dreptul de administrare a afacerii sale, inclusiv gestiunea activității financiare. Totuși, debitorul va fi supravegheat pe toată această perioadă de către administratorul insolvabilității. Planul procedurii de Restructurare poate să prevadă ca, în perioada de activitate a debitorului sub supraveghere, anumite contracte ale acestuia să fie valabile doar după ce se obține acordul administratorului insolvabilității. 

Dacă majoritatea claselor de creditori aprobă planul de restructurare, acesta se consideră aprobat chiar dacă dezavantajează o clasă de creditori (Legea insolvabilității grupează creditorii în mai multe clase, și anume: a) clasa creditorilor garantați; b) clasa creditorilor bugetari cu creanţe de rangul trei şi patru; c) clasa creditorilor chirografari, cu excepţia creditorilor de rang inferior; d) clasa creditorilor chirografari de rang inferior) care au respins planul. Totuși, planul procedurii accelerate de Restructurare va fi confirmat de către instanța de judecată doar dacă acesta va garanta un tratament corect și echitabil fiecărei clase de creditori defavorizată care a respins planul. 

Aceasta se referă atât la procedura de restructurare, cât și la procedura de Restructurare accelerată.

De asemenea, odată ce planul procedurii de Restructurare a fost confirmat, niciun furnizor de servicii – electricitate, gaze naturale, apă, servicii telefonice sau altele asemenea – nu are dreptul pe perioada  de realizare a planului să schimbe, să refuze ori să întrerupă temporar un astfel de serviciu către afacerea în restructurare. Furnizorii pot solicita instanței de judecată să dispună constituirea unei garanții sub formă de cauțiune în valoare de până la 30% din costul serviciilor neachitate. 

În cazul unui eșec de a respecta prevederile planului procedurii de restructurare, creditorii pot depune o cerere introductivă în insolvabilitate, ce va avea ca efect intrarea în faliment și lichidarea întreprinderii.

Unele avantaje sunt:

• interzicerea părților interesate (cum ar fi creditorii sau clienții) de a întreprinde acțiuni de executare în vederea executării garanției sau a creanței pentru o perioadă specificată fără permisiunea instanței (cunoscut sub denumirea de „moratoriu”);

• capacitatea de a dezvolta un plan care să ofere lichiditatea necesară pentru operare;

• aducerea în ordine a cărților și a registrelor prin ducerea unei noi contabilități;

• protejarea contractelor esențiale pentru menținea activității operațională în unele cazuri;

• stingerea tuturor datoriilor față de creditorii existenți.

Unele dezavantaje sunt:

• proprietarul ar putea pierde controlul total al afacerii pe perioada procesului;

• procesul ar putea fi de lungă durată din momentul inițierii până la finalizare.

Procedura de Restructurare accelerată

Dacă afacerea încă nu se află în incapacitate de plată sau în supra-îndatorare, ci doar într-o dificultate financiară, este posibilă optarea pentru procedura accelerată de restructurare. Dificultatea financiară diferă de incapacitatea de plată și de supra-îndatorare prin faptul că afacerea, deși execută sau este capabilă să execute obligațiile exigibile, este în iminența stării de insolvabilitate. Procedura accelerată de restructurare reprezintă o procedură prin care debitorul, după o perioadă de observație, intră direct în procedură de restructurare.

Procedura accelerată de restructurare începe cu depunerea în instanța de judecată de insolvabilitate (Judecătoria Chișinău, sediul Central (Botanica) în cazul în care sediul este în Chișinău, sau în oricare din instanțele de fond teritoriale corespunzător sediului), de către debitorul aflat în dificultate financiară, a notificării privind inițierea negocierilor cu creditorii a unui plan al procedurii accelerate de Restructurare extrajudiciară. Prin negociere debitorul poate cere instanței de judecată suspendarea executărilor silite asupra bunurilor debitorului pe durata negocierilor, pentru o perioadă care nu va depăși 2 luni. Nu poate depune notificare de Restructurare accelerată debitorul care, în ultimii 5 ani până la depunerea notificării, a fost supus unei astfel de proceduri sau care, la data depunerii notificării, se află în proces de insolvabilitate.

În perioada suspendării (moratoriului), dreptul de administrare asupra afacerii este păstrat, iar eforturile sunt îndreptate spre negocierea cu creditorii și aprobarea unui plan al procedurii accelerate de restructurare. Dacă s-a reușit ajungerea la un consens cu creditorii asupra unui proiect a planului procedurii accelerate de restructurare, debitorul va depune în instanța de judecată o cerere introductivă de intentare a procedurii accelerate de restructurare. La cerere se anexează în particular proiectul planului agreat, dovada acceptului proiectului planului de către creditori și dovada că creditorii care nu sunt afectați de plan sunt plătiți în cursul obișnuit al activității afacerii. Instanța de judecată este obligată să admită cererea introductivă și să numească un administrator provizoriu al insolvabilității, dacă candidatura acestuia nu a fost înaintată de debitor la depunerea notificării.

Proiectul planului procedurii accelerate de Restructurare trebuie să includă:

·        situația analitică a activului și a pasivului afacerii, cauzele stării de dificultate financiară a acesteia;

·        programul de stingere a creanțelor;

·        procentul preconizat de satisfacere a creanțelor, ca urmare a implementării măsurilor de redresare propuse, precum: amânări sau reeșalonări la plata creanțelor, stingerea totală sau parțială a unor creanțe, etc.;

·        candidatura administratorului insolvabilității, care va supraveghea realizarea planului și remunerația acestuia pe perioada de realizare a planului.

Planul procedurii accelerate de Restructurare urmează a fi votat de adunarea creditorilor și confirmat de instanța de judecată. Odată cu confirmarea planului, debitorul reintră în dreptul de administrare, desfășurându-și activitatea în limitele afacerii sale obișnuite, în condițiile planului. În cazul unui eșec de a respecta prevederile planului procedurii de restructurare, creditorii pot depune o nouă cerere introductivă în insolvabilitate, ce va avea ca efect instituirea falimentului și lichidarea subsecventă.

Unele avantaje sunt:

·        operativitatea procedurii, în raport cu procedura de restructurare;

·        de regulă, afacerea rămâne în gestiune proprie, administratorul insolvabilității doar supraveghează respectarea planului;

·        părților interesate (cum ar fi creditorii sau clienții) li se va interzice să întreprindă acțiuni de executare în vederea executării garanției sau a creanței pentru o perioadă specificată fără permisiunea instanței (cunoscut sub denumirea de „moratoriu”);

·        capacitatea de a dezvolta un plan care să ofere lichiditatea necesară pentru operare;

·        beneficiile fiscale (dacă este cazul), printre care: achitarea eșalonată a impozitelor, dar și alte avantaje de ordin financiar, cum ar fi: deblocarea conturilor bancare, anularea sechestrelor aplicate, reeșalonarea sau amânarea plăților contractuale, stoparea calculării penalităților etc.;

·        aducerea în ordine a cărților și a registrelor prin ducerea unei noi contabilități;

·        protejarea contractelor esențiale pentru menținea activității operațională în unele cazuri;

·        stingerea tuturor datoriilor față de creditorii existenți.

Unele dezavantaje sunt:

·        se instituie un control asupra afacerii din partea creditorilor, prin intermediul administratorului insolvabilității, în situația în care afacerea este funcțională și se pot achita toate datoriile;

·        activitatea afacerii va fi strict legată de planul procedurii accelerate de restructurare, sub riscul intrării în procedura falimentului și lichidării subsecvente.

Falimentul

Falimentul reprezintă o procedură de insolvabilitate colectivă și egalitară care se aplică întreprinderii în vederea lichidării activelor acesteia pentru acoperirea datoriilor. Cu alte cuvinte, falimentul reprezintă situația în care se constată că afacerea nu mai poate fi restructurată și urmează a fi valorificate activele întreprinderii, pentru a achita toți creditorii. În practică, falimentul este cea mai des întâlnită procedură de insolvabilitate. 

În general, falimentul este intentat atunci când:

• întreprinderea nu și-a declarat intenția de a se restructura sau este decăzută din dreptul de a propune un plan al procedurii de restructurare, iar creditorii nu cer restructurarea acesteia; 

• întreprinderea și-a declarat intenția de a se restructura, dar nu a propus în termen un Plan de restructurare ori planul lui nu a fost acceptat și confirmat;

• niciunul dintre participanții la procedură nu a propus un plan al procedurii de restructurare, nu mai târziu de termenul stabilit la adunarea de raportare la care s-a aprobat restructurarea sa sau niciunul dintre planurile propuse nu a fost acceptat și confirmat;

• obligațiile de plată și celelalte sarcini asumate nu sunt îndeplinite în condițiile stipulate în planul confirmat sau activitatea întreprinderii desfășurată pe parcursul restructurării aduce pierderi activelor acesteia;

• adunarea creditorilor a aprobat raportul administratorului insolvabilității în care se propune intrarea debitorului în faliment.

În cazul în care dispune trecerea la faliment, instanța de judecată va desemna un lichidator, care va avea scopul să stingă toate datoriile din contul lichidării activelor. După intentarea falimentului, orice transfer, îndeplinire a unei obligații, exercitare a unui drept, act sau fapt, ce nu este aprobat expres de către lichidator sau instanța de judecată, este nul (nu produce nici un efect). Nici-o dobândă, majorare sau penalitate de orice fel ori cheltuială nu se adaugă creanțelor născute ulterior datei deschiderii falimentului. 

Activele afacerii urmează a fi vândute la licitație, prin concurs sau prin negocieri directe. Lichidatorul va urmări datoriile terților față de întreprindere și le va valorifica fie prin vânzare, fie prin încasarea datoriilor financiare în contul stingerii creanțelor. În perioada lichidării masei debitoare, lichidatorul poate valorifica activele în bază de concurs, prin transferul lor în gestiune, arendă, locațiune, uzufruct, administrare fiduciară și sub alte forme de transmitere a drepturilor de folosință și/sau de posesiune asupra lor. În urmă ce activele întreprinderii au fost valorificate, are loc stingerea datoriilor față de creditori și distribuirea masei debitoare (sumelor și bunurilor rămase) către proprietarii întreprinderii. După terminarea distribuției finale a masei debitoare, instanța de insolvabilitate pronunță o hotărâre de încetare a procesului de insolvabilitate și de radiere a debitorului din Registrul de stat al persoanelor juridice, afacerea fiind lichidată.

Există posibilitatea ca în cadrul falimentului, să se constate careva circumstanțe esențiale, bazate în special pe date din analiza financiară, potrivit cărora solvabilitatea afacerii poate fi restabilită. În acest caz, lichidatorul va convoca adunarea creditorilor în termen de o lună din momentul apariției acestor circumstanțe, pentru a se examina încetarea procedurii falimentului și trecerea debitorului la procedura de restructurare.

Unele avantaje sunt:

• este un mecanism pentru retragerea din afaceri care va fi supravegheat de instanțele de judecată; 

• instanța poate facilita vânzarea gratuită și clară a activelor și, eventual, la vânzarea afacerii.

Unele dezavantaje sunt:

• pierderea locurilor de muncă și încetarea afacerii;

• pierderea totală a controlului asupra afacerii;

• durata îndelungată a procesului;

• cheltuielile ar putea fi împovărătoare și s-ar putea să nu rămână nimic pentru acționari și creditorii chirografari. În acest context este necesar de concretizat că sunt creditori chirografari – clasă de creditori ale căror creanţe faţă de debitor au apărut înainte de intentarea procesului de insolvabilitate şi nu sunt asigurate prin garanţii reale. Pe de altă parte, sunt creditori garantaţi acea clasă de creditori ale căror creanţe faţă de debitor au apărut înainte de intentarea procesului de insolvabilitate şi sînt asigurate prin garanţii reale în conformitate cu legea;

• posibilitatea atragerii acționarilor/asociaților afacerii la răspundere subsidiară, în caz de încălcări grave ce au dus la insolvabilitatea afacerii.

Retragerea din afaceri

Strategia de retragere din afaceri trebuie definită oricând este vorba despre căutarea unei modalități de a rambursa datoriile sau de a transmite responsabilitățile și afacerile altcuiva.

Retragerea voluntară din afaceri 

După mulți ani în afaceri, mulți proprietari caută să se bucure de recompensele eforturilor lor obținute de-a lungul anilor și ar putea să își dorească să se retragă din afaceri, chiar dacă acestea funcționează bine.

Întrebările care trebuie luate în considerare includ:

— Ce se va întâmpla cu afacerea când voi decide să merg mai departe? 

— Ar trebui să fie vândută afacerea?

— Ar vrea copii mei să continue afacerea și, dacă da, există vreun succesor gata să preia conducerea – și cum va fi finanțat acest lucru? 

— Ar fi echipa curentă de management interesată în cumpărarea afacerii? 

— Ar trebui afacerea să devină o întreprindere listată la bursă?

— Cum asigur obținerea rentabilității maxime a afacerii?

Atunci când nu există o următoare generație de membri de familie care sunt pregătiți, dispuși sau capabili să continue afacerea, strategiile sau planificarea retragerii sunt mult mai necesare decât planificarea succesiunii. În acest caz, poate fi necesară angajarea unui managemer din afara familiei sau vinderea afacerii unor părți externe. În procesul de vânzare, ai putea să devii îngrijorat sau chiar să ai dubii dacă ai luat o decizie corectă.  

Întrebările care ar putea apărea:

• Ar fi mai bine să vând afacerea decât să stabilesc o strategie succesorală? 

• În cazul unui răspuns afirmativ, care sunt opțiunile: urmăresc o vânzare comercială, una către angajații existenți, consider un finanțator cu capital privat?  

• Cât valorează afacerea mea și cum o pregătesc de vânzare?

• Cât timp ar putea dura o vânzare și care este procesul?

• Dacă optez pentru vânzare, care vor fi implicațiile cu privire la veniturile din vânzare, cum vor fi acestea distribuite, care este situația mea fiscală?  

• Cum mă asigur că afacerea va supraviețui după vânzare?

• Cum protejez interesele familiei în viitor?

Astăzi, un răspuns des întâlnit la mulți omeni din afaceri astăzi este că aceștia au întotdeauna ochii deschiși pentru oferte potrivite pentru afacerea lor. Sunt multe elemente care trebuie luate în considerare, dar și unele obiective bine-definite pe care le poți pune în aplicare, astfel încât să te simți confortabil cu motivele pentru vânzare și cu veniturile care rezultă din aceasta. Obiectivele pot include:

• maximizarea prețului obținut pentru afacere 

• maximizarea numerarului obținut din încheierea tranzacției 

• beneficierea de asistență (financiară sau de altfel) pentru inițiative strategice de creștere

• asigurarea securității financiare și reducerea riscului investițional 

• securizarea unui loc de muncă pe lungă durată 

• urmărirea unei noi ocupații sau hobby

• pensionarea timpurie (sau târzie) 

• menținerea bunăstării angajaților, a clienților și a furnizorilor existenți.

Vânzarea afacerii

Pentru mulți, vânzarea afacerii reprezintă punctul culminant al muncii lor de o viață. Adesea, aceasta va fi o tranzacție care are loc doar o dată în viață – cu o singură șansă de a o face totul corect. Etapele procesului de vânzare includ:  

— identificare și acordarea priorității potențialilor cumpărători  

— inițierea unui contact în mod confidențial cu potențialii cumpărători pentru a stabili interesul acestora

— dezvoltarea și setarea prețului

— evaluarea tranzacțiilor propuse și venitul potențial din acestea 

— întocmirea documentelor necesare 

— revizuirea ofertelor

— gestionarea poziției fiscale

— încheierea tranzacției.

Considerentele externe ale pieței ar putea, într-o anumită măsură, dicta momentul în care vei lua decizia. Spre exemplu, o piață activă de oferte sau consolidarea unui anumit sector de piață. Factorii endogeni la fel, sunt importanță în ceea ce privește planificarea. Acest model oferă sprijin în inițierea procesul de vânzare a întreprinderii.

Asigură-te că extragi valoarea din proprietățile imobiliare, activele, obligațiile și aspectele juridice și fiscale. 

Atunci când extragi valoarea din următoarele aspecte ale afacerii, va trebui să iei în considerare următoarele aspecte:

• Proprietăți imobiliare

— comunicarea și negocierea cu proprietarul  

— evaluarea și vânzarea

— probleme cu privire la mediu. 

• Active

— optimizarea creanțelor și realizarea inventarului 

— ambalarea și cesiunea activelor 

— contracte de leasing.

• Obligații

— evaluare, negocierea și decontarea datoriilor

— reducerea termenelor comenzilor de inventar.

• Aspectele juridice și fiscale 

— prevederile de reziliere a contractelor 

— protejarea activelor impozabile 

— contribuirea la optimizarea sarcinii fiscale.

Gestionarea corectă a aspectelor fiscale în cadrul vânzării unei afaceri este esențială pentru a evita complicațiile legale. Astfel, orice reorganizare a agentului economic este considerată vânzarea acestuia împreună cu toate activele sale.

Operațiunea de transmitere a proprietății agentului economic între părțile implicate nu se supune impozitării. Dividendele vor fi achitate din profitul deja impozitat, adică nu se supune unei impozitări repetate. TVA-ul la fel nu se va aplica în cazul transmiterii proprietății la vânzarea afacerii.

Până la transmiterea afacerii este necesar să se evalueze întreprinderea prin efectuarea inventarierii. Până la transmiterea proprietății, cumpărătorul și vânzătorul vor trebui să întocmească și să examineze actul de inventariere, bilanțul contabil, concluzia auditorului independent asupra componenței şi valorii întreprinderii, lista datoriilor vânzătorului incluse în componența întreprinderii cu indicarea creditorilor, caracterul datoriei, cuantumul și termenele de executare a obligațiilor.

În activele întreprinderii vor fi incluse și dreptul la denumirea de firmă, mărcile de producție și alte mijloace de individualizare.

În momentul transmiterii afacerii cumpărătorul va prelua stocurile de mărfuri și materiale, pierderile reportate în viitor, conturile dividendelor şi alte atribute legate de impozitare. În cazul vânzării se transferă și obligațiile fiscale nestinse și curente ale afacerii.

În urma tranzacției, vânzătorul va depune declarația cu privire la impozitul pe venit ținând cont că creșterea de capital este sursă de venit impozabilă. Astfel, pentru determinarea bazei valorice (sumei din care se va calcula impozitul pe venit spre plată în mărime de 12%), se va utiliza contractul de vânzare-cumpărare cu specificarea prețului tranzacției. Pentru o înțelegere mai bună, mai jos găsești un exemplu referitor la modul de determinare a bazei valorice:

Contribuabilul X a vândut acțiuni/cota parte în anul 2020 în valoare de 30 000 lei, pe care le-a procurat cu 25 000 lei. Respectiv:

Baza Valorică = 25 000 lei

Valoarea de Înstrăinare = 30 000 lei

Creșterea de Capital = Valoarea de Înstrăinare – Baza Valorică = 30 000 lei – 25 000 lei = 5 000 lei

În scopuri fiscale: CC = 5 000 lei x 50% (în conformitate cu art. 40 alin. (7) Cod Fiscal) = 2 500 lei

În rezultatul tranzacției contribuabilul X a înregistrat venit impozabil sub formă de creștere de capital în mărime de 2 500 lei.

Prin urmare, la înstrăinarea acțiunilor/cotei părți, persoana fizică urmează să calculeze impozitul pe venit, luând în calcul suma impozabilă a creșterii de capital, și să o impoziteze conform prevederilor art. 15 lit. a) din Codul fiscal care va constitui 12% din creșterea de capital determinată în scopuri fiscale: 2 500 lei x 12% = 300 lei.

Pregătirea integrală a afacerii pentru retragere nu constituie o sarcină ușoară, dimpotrivă, este un proiect stresant și riscant. Din moment ce sunt necesare și implicații fiscale, mulți proprietari de afaceri beneficiază de consilieri profesioniști (externi) în aceste scopuri.